Record nedorit pe munte: 123 de persoane salvate de salvamontiști în 24 de ore
Foto: Salvamont Neamţ
Salvamont România anunță că, în ultimele 24 de ore, salvatorii montani au intervenit în nu mai puțin de 123 de cazuri, stabilind un record negativ pentru actualul sezon de iarnă. Dintre persoanele salvate, 61 au fost transportate la spital cu ambulanțele SAJ, SMURD sau SALVAMONT, restul fiind preluate de aparținători.
„Zi de foc pentru salvamontiștii din întreaga țară solicitați să intervină la un număr îngrijorător de mare de evenimente montane, record nedorit al acestui sezon de iarnă. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 121 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor”, a transmis Salvamont România.
S-au primit și 41 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.
„Echipele Salvamont România vă îndeamnă la prudență și responsabilitate în derularea activităților montane și vă invită să le fiți alături în campania de reducere a numărului de accidente montane”, mai menționează sursa citată.

