Circulația feroviară, oprită temporar între Simeria și Orăștie după descoperirea unor instalații electrice improvizate
Circulația feroviară a fost oprită temporar, duminică, pe ambele fire ale distanței Simeria – Orăștie, magistrala 200, după ce personalul CFR a descoperit în tunelul feroviar de la Turdaș instalații electrice improvizate amplasate de persoane necunoscute.
UPDATE: Circulația feroviară a fost reluată pe ambele fire ale distanței Simeria – Orăștie, Magistrala 200, după finalizarea verificărilor în zona tunelului feroviar de la Turdaș. Potrivit CFR SA, în urma verificărilor nu au fost identificate elemente care să impună menținerea opririi circulației, iar traficul feroviar a fost redeschis în condiții de siguranță. Oprirea temporară a circulației nu a generat întârzieri sau alte implicații în circulația trenurilor.
Potrivit CFR SA, circulația a fost suspendată începând cu ora 14:49, „din motive de siguranță”, după identificarea instalațiilor în tunel. Măsura a fost luată pentru eliminarea oricărui risc pentru siguranța circulației feroviare, iar trenurile nu au mai avut acces în zona respectivă până la clarificarea situației și finalizarea verificărilor.
„Având în vedere natura elementelor identificate și necesitatea eliminării oricărui risc pentru siguranța circulației feroviare, accesul trenurilor în zona respectivă a fost oprit până la clarificarea situației și finalizarea verificărilor”, a transmis CFR SA.
Autoritățile competente au ajuns la fața locului și au început cercetările pentru a stabili în ce împrejurări au fost amplasate instalațiile și pentru identificarea persoanelor responsabile. În paralel, personalul CFR efectuează verificări asupra infrastructurii feroviare și acordă sprijin autorităților.
Reluarea circulației pe distanța Simeria – Orăștie urma să aibă loc numai după finalizarea cercetărilor și a verificărilor tehnice și după confirmarea îndeplinirii tuturor condițiilor de siguranță.
CFR SA a atras atenția asupra gravității intervențiilor neautorizate asupra infrastructurii feroviare sau în zona de siguranță a acesteia, subliniind că astfel de acțiuni „pot genera riscuri majore pentru circulația trenurilor, călători și personalul feroviar”.

