Drulă: Vreau să candidez la Primăria Capitalei și am susținerea lui Nicușor Dan

Foto: facebook.com/catalindrulausr

Fost lider USR și fost ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că e decis să candideze la Primăria Capitalei și speră să obțină sprijinul PNL și al altor mici partide din București.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.
„Eu vreau să candidez, da, din partea USR. Mi-aș dori să avem și sprijinul PNL și suntem în discuții pe tema asta. Știu că și Ilie Bolojan vrea să avem un candidat comun. Poate reușim să avem o susținere mai largă, mai sunt partide mici în București și în mare parte programul pe care-l susțin noi îl susținem și ar fi bine să nu împărțim votul pe partea asta. Avem lecții amare din trecut… Evident, suntem deschiși să avem un dialog. Deci o candidatură comună pe zona asta cred că e de dorit, mai ales că pericolul extremist paște, pericolul unei restaurații a mafiilor asupra bugetului Bucureștiului paște, o restaurație a golirii bugetului Capitalei”, a declarat fostul ministru USR al Transporturilor.

Eu am susținerea lui Nicușor Dan. Cu susținerea lui Nicușor Dan și cu Ilie Bolojan cred că putem avea resursele pentru București. Nu vrem bani din altă parte, banii noștri, ai bucureștenilor, ăia pe care-i trimitem la bugetul de stat, dar nu mai vrem din pix să fie tăiat de la Primăria Capitalei. Deci din taxele plătite de oameni. (…)

Cel mai mult a suferit orașul ăsta din cauză că banii au fost tăiați și dați la Ilfov și la sectoare. Deci un primar general, dacă stă cu frână din partea Guvernului… Teama a fost că devine o mare figură politică și (râde)… da… eu nu-mi doresc asta (să candideze apoi la Președinție)!

Eu vreau să fiu primar la București, mă pasionează, sunt bucureștean, aici am copilărit, m-am îndrăgostit, îmi cresc copiii, știu orașul ăsta și l-am bătut dintr-un capăt în altul. (…) Chiar vreau să fac lucruri bune pentru orașul ăsta, nu-mi caut un job. Avem idei de proiecte”, a mai declarat Cătălin Drulă, pentru B1 TV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex