Doi tineri loviţi mortal de un autotren pe A1, în apropiere de Vânătorii Mici
Un grav accident rutier a avut loc marţi dimineaţă pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 41, unde doi tineri pietoni au fost loviţi mortal de un autotren.
”Din primele informaţii, cei doi erau pietoni şi se aflau pe partea carosabilă în momentul în care ar fi fost acroşaţi de un autotren. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, două ambulanţe SAJ, elicopterul SMURD şi poliţia. Din nefericire, leziunile suferite de cele două persoane, un tânăr şi o tânără, au fost grave, iar personalul medical a declarat decesul acestora”, a informat ISU Giurgiu.
Cazul a rămas în atenţia Poliţiei pentru cercetări.

