Premierul Ilie Bolojan: România riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se adoptă pachetul 2 până în toamnă
Foto: gov.ro
Premierul Ilie Bolojan a precizat că dacă Guvernul nu va adopta pachetul 2 de măsuri de austeritate până în toamnă, există riscul ca România să intre în incapacitate de plată.
Premierul Ilie Bolojan a precizat într-un interviu care sunt componentele cuprinse în pachetul doi de măsuri:
„Elemente importante sunt două zone, care practic sunt zone structurale, cum sunt propunerile de reformă în sănătate și în administrația publică-locală, cu impact structural, cu impact mare pe cheltuieli importante pe zone importante și, de asemenea, celelalte trei care vin să corecteze nedreptăți și să creeze condiții mai bune pentru încasarea impozitelor, care înseamnă legislația privind pensionarea magistraților, așa fel încât să întrerupem pensionarea la 48 de ani și acordarea unor pensii care sunt la nivelul salariilor, lucruri care nu sunt acceptate nicăieri, nici din punct de vedere al vârstei de pensionare, nici al cuantumului pensiei, deci se corectează o nedreptate care trenează de ani de zile.
A doua componentă aici este partea de limitare a câștigurilor în companiile de stat, reducerea numărului de membri în Consiliul de Administrație și îmbunătățirea indicatorilor de performanță, în așa fel încât aceste companii să fie administrate mai bine.
Iar a treia componentă, așa cum v-am spus, este componenta de fiscalitate de insolvențe, dintre care o parte din elementele anunțate astăzi, domnul Ministru al Finanțelor, care vin să rezolve probleme care s-au acumulat în timp”.
România riscă incapacitatea de plată
Potrivit lui Ilie Bolojan, pachetul 2 nu poate fi adoptat decât prin asumare de răspundere până la finalul lunii august.
“Dacă acest pachet nu va fi adoptat, suntem în situația în care nu am conștientizat, practic, situația dificilă în care ne găsim, în care e nevoie să corectăm lucruri care s-au adunat în timp, nu mai avem bani să finanțăm cu sume atât de mari. Toate autoritățile locale din România, de la bugetul de stat, nu mai există această finanțare și trebuie să avem autorități locale mai eficiente”, a detaliat Bolojan, la digi24.


Un comentariu pentru “Premierul Ilie Bolojan: România riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se adoptă pachetul 2 până în toamnă”