STB propune scumpirea biletelor. Cât ar urma să coste o călătorie începând din toamnă
STB a propus o majorare semnificativă la tarifele pentru transportul public de suprafață din Capitală. Potrivit proiectului transmis Consiliului General al Municipiului București (CGMB), prețul unei călătorii ar urma să crească de la 3 lei la 5 lei, ceea ce reprezintă o scumpire de aproape 70%.
Tarifele pentru transportul public vizate de creșteri includ și varianta cu două călătorii, care ar urma să coste 10 lei, față de 6 lei în prezent. Dacă proiectul va fi aprobat în ședința CGMB, noile prețuri ar putea intra în vigoare la 30 de zile după vot, cel mai devreme în această toamnă.
Aceasta ar fi prima ajustare a tarifelor din 2021, când prețul unei călătorii a crescut de la 1,3 lei la 3 lei. Noua propunere ar aduce costul unei călătorii STB la același nivel cu cel al unui bilet de metrou.
Tariful de 5 lei pe călătorie ar fi trebuit să intre în vigoare încă de anul trecut, potrivit surselor Gândul.
Și Ministerul Transporturilor a introdus zilele trecute în dezbatere publică un proiect de ordin de ministru care prevede scumpirea cartelei pentru călătoria dublă, metrou și STB. Proiectul nu prevede scumpirea cartelei pentru călătoria exclusiv cu metroul, care rămâne la 5 lei.

