Drumul Expres Craiova–Pitești, complet deschis circulației. Ultimul tronson intră astăzi în trafic
Foto: facebook.com/IrinelScriosteanu
Ultimii 12 kilometri ai Tronsonului 4 Colonești–Pitești vor fi dați în trafic joi, 31 iulie, de la ora 16:00, a anunțat secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu. Această inaugurare finalizează integral Drumul Expres Craiova–Pitești și asigură continuitatea pe un traseu de mare viteză de 470 km, de la Craiova la Constanța, via Autostrada A0.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a anunțat că joi, 31 iulie, de la ora 16:00, vor fi deschiși circulației ultimii 12 kilometri din Tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova–Pitești, între Colonești și Pitești.
Această porțiune încheie practic lucrările pe cel mai important lot de drum expres care va fi dat în trafic în 2025 și creează un traseu complet, de mare viteză, între orașele Craiova și Constanța, prin Autostrada A0 (semi-inelul sudic), cu o lungime totală de aproximativ 470 km.
„Este cel mai lung traseu de mare viteză aflat în prezent în circulație în România”, a subliniat Scrioșteanu.
La finalul anului trecut, aproximativ 20 km din cei 32 ai Tronsonului 4 fuseseră deja deschiși traficului, între Colonești și nodul rutier Albota. Finalizarea completă a acestui tronson reprezintă o etapă esențială pentru fluidizarea traficului și dezvoltarea infrastructurii rutiere în sudul țării.

