Astra Vagoane Călători Arad – Al doilea tramvai pentru Oradea livrat într-o singură lună
În Bihor, la Oradea, a sosit un alt tramvai, după cel livrat pe 14 iulie, așa cum am scris la vremea respectivă. Acesta este al treilea din comanda de nouă unități lansată de municipalitatea orădeană către producătorul arădean.
”Astra Vagoane Călători Arad vrea să livreze tramvaiele mai repede decât este stipulat în contract. Astfel, ultimul tramvai va fi livrat în cursul lunii decembrie 2025, față de februarie 2026, cum prevedea contractul”, a declarat pentru Club feroviar Adrian Revnic, directorul general al Oradea Transport Local (OTL).
Tramvaiele sunt furnizate de societatea Astra Vagoane Călători SA, în cadrul proiectelor „Modernizarea flotei de tramvaie la nivelul Municipiului Oradea – etapa 1” și „etapa 2”, implementate de Primăria Oradea prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională.
Valoarea totală a contractului este de 78.750.000 lei fără TVA, cu un preț unitar de 8.750.000 lei fără TVA pentru fiecare tramvai. Finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Dintre cele nouă tramvaie, trei sunt bidirecționale și șase unidirecționale.
Aceste tramvaie moderne se alătură celor 20 deja aflate în circulație, achiziționate din fonduri europene în perioada 2020-2022.

