Sistem de scanare cu raze X pentru camioane, operațional la Vama Albița

Foto: facebook.com/Autoritatea.Vamala.Romana

Autoritatea Vamală Română anunță finalizarea dotării Biroului Vamal de Frontieră Albița cu sisteme moderne de scanare, inclusiv un sistem fix cu raze X pentru transportul greu, achiziționat prin PNRR. Albița devine astfel al doilea cel mai bine echipat birou vamal după Siret.

Potrivit unui comunicat al AVR, Biroul Vamal de Frontieră Albiţa este cel mai mare birou vamal amplasat la graniţa cu Republica Moldova, al doilea ca dotare completă după Biroul Vamal de Frontieră Siret.

Acest sistem de scanare a fost achiziţionat cu finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi vizează modernizarea infrastructurii vamale prin utilizarea tehnologiilor de scanare de ultimă generaţie.

Sistemul de scanare mobil cu raze X a mijloacelor de transport greu care a funcţionat până în prezent la Biroul Vamal de Frontieră Albiţa urmează a fi relocat la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa pentru a fi utilizat până la finalizarea lucrărilor de amenajare în vederea instalării sistemului de scanare fix cu raze X a mijloacelor de transport greu (camioane/containere).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex