PSD merge la consultările de la Cotroceni cu măsuri concrete și „linii roșii” pentru viitoarea guvernare

Foto: facebook.com/grindeanusorin

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că partidul va participa la discuțiile privind formarea noului Guvern cu un set de propuneri economice și sociale, subliniind că social-democrații nu vor susține măsuri care reduc veniturile românilor.

„I-am rugat pe colegii mei de pe zona economică, din partid, și de pe zona financiară să pregătească un set de măsuri. Noi, cu acest set de măsuri, vom merge la Cotroceni cu propuneri concrete și cu viziunea noastră. I le vom prezenta președintelui și, sigur, le vom prezenta și celorlalte partide care doresc să afle propunerile noastre”, a afirmat Grindeanu, luni, într-un interviu la Antena 1, întrebat ce soluții propune PSD pentru reducerea deficitului bugetar.

Grindeanu: Nu vom susține tăieri de venituri pentru români

„Am mai avut perioade în care niște guverne de dreapta au venit și au redus veniturile românilor, noi nu vom fi parteneri în așa ceva. Sunt lucruri câștigate de români, sunt lucruri pe care nu avem voie să le întoarcem, să revenim. Și așa, cred că putem discuta, pornind de la aceste lucruri, despre măsuri care, unele dintre ele, fiscale… Lumea se ferește să vorbească de impozit progresiv. Haideți să vedem, poate fi o soluție! Am rămas printre puținele țări din Uniunea Europeană care vorbesc de cota unică și au cotă unică. Eu nu spun că trebuie să mergem într-o direcție sau alta, dar haideți să discutăm cu argumente pe masă, pro sau contra”, a mai declarat Sorin Grindeanu.

Despre reducerile din aparatul de stat: Numai după o evaluare serioasă

„Acolo unde este… Dar nu așa, că am venit eu ministru la, nu știu, la Transporturi, haideți să dau exemplu ministerul pe care încă îl conduc și așa, după o săptămână, m-am gândit că trebuie să plece 300 de oameni fără evaluare, fără să văd dacă și-au făcut treaba sau nu”, a argumentat Grindeanu.

Investițiile, o prioritate: Deficitul mare trebuie corelat cu dezvoltarea

„Trebuie să reducem din cheltuieli, sunt de acord cu dumneavoastră, dar v-aș da și un alt răspuns. Noi am lăsat în 2019 guvernarea cu deficit, în octombrie sau în noiembrie, 2,7. Și asta era 2019. La finalul anului 2020, deficitul României a fost de peste 9%, fără a se face investiții. În acești ani, în România am ajuns și la acest deficit datorită faptului că s-au făcut cele mai mari investiții din istoria României și dovadă stau investițiile de la Ministerul Transporturilor. Să faci deficit, care a mers, nimeni nu știe unde, în acei ani, e un lucru. Să ajungi într-o zonă de deficit de aproape 8% din PIB mergând în investiții, e cu totul altceva. De aceea, eu sunt de acord cu ceea ce a spus președintele Nicușor Dan, că următoarele trei-patru săptămâni trebuie să stăm cu argumente, trebuie să vedem foarte clar ce avem de făcut pentru anii viitori. În funcție de ce se va hotărî și PSD va merge într-o direcție sau alta”, a menționat Sorin Grindeanu.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex