AUR – AEP şi BEC refuză transparenţa şi blochează accesul specialiştilor AUR la verificarea corectitudinii alegerilor
AUR susţine, într-un comunicat de presă transmis în timp ce Curtea Constituţională dezbate cererea lui George Simion de anulare a alegerilor prezidenţiale, că Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi Biroul Electoral Central (BEC) ”refuză transparenţa şi blochează accesul specialiştilor AUR la verificarea corectitudinii alegerilor”.
”Conform datelor noastre, sunt peste 100.000 de voturi multiple de CNP-uri. Vrem să vedem dacă există persoanele decedate care au apărut în spaţiul public”, a afirmat liderul AUR, George Simion.
”Biroul Electoral Central şi Autoritatea Electorală Permanentă refuză să permită accesul informaticianului desemnat de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) în sistemul informatic de gestionare a procesului electoral, blocând astfel orice posibilitate de verificare independentă a corectitudinii votului”, se arată în comunicatul AUR.
Potrivit sursei citate, cererea oficială, transmisă către ambele instituţii, vizează participarea specialistului IT desemnat de partid în procesul de supraveghere tehnică a sistemului informatic, până la validarea rezultatelor de către Curtea Constituţională – termenul legal până la care Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) menţine echipamentele funcţionale. Această solicitare, fundamentată legal, este ignorată de AEP şi BEC, care îşi pasează responsabilitatea de la o instituţie la alta într-o tentativă evidentă de a bloca orice control real şi transparent asupra procesului electoral, afirmă reprezentanţii formaţiunii.
”Conform datelor noastre, sunt peste 100.000 de voturi multiple de CNP-uri. Vrem să vedem dacă există persoanele decedate care au apărut în spaţiul public. Nouă nu ni se permite accesul de către AEP. Ne trimit de la BEC la AEP si de la AEP la BEC”, a declarat preşedintele AUR, George Simion.

