Foto. Parada de 1 decembrie 2024

Cu ocazia Zilei Naționale a României, în Piața Arcul de Triumf din București, a avut loc parada militară națională, la care au participat aproximativ 2.500 de militari, fiind expuse aproape 190 de mijloace tehnice și 45 de aeronave.

Parada Militară dedicată Zilei Naționale a României s-a desfășurat la Arcul de Triumf, edificiu emblematic al Capitalei, inaugurat acum 88 de ani, în prezența regelui Carol al II-lea și a Reginei Maria.

Aproximativ 2.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Autoritatea Vamală Română, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu aproximativ 190 de mijloace tehnice şi 45 de aeronave, au participat duminică la Parada Militară Naţională, organizată în Bucureşti, cu ocazia Zilei Naţionale a României, la împlinirea a 106 ani de la Marea Unire.

Împreună cu militarii români, la paradă au defilat şi 240 de militari străini, din cadrul mai multor detaşamente din Albania, Belgia, Republica Cehă, Croaţia, Franţa, Germania, Italia, Marele Ducat de Luxemburg, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Spania, Statele Unite ale Americii şi Turcia, precum şi militari din ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României. Militarii străini au fost prezenţi cu 21 mijloace tehnice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex