Ghidul alegătorului din 1 decembrie 2024
La alegerile parlamentare din data de 1 decembrie 2024, se aleg membrii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor.
Aceştia sunt aleşi prin scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale. Scrutinul de listă presupune că fiecare partid sau alianţă electorală îşi întocmeşte liste de candidaţi, în funcţie de scorul obţinut la nivel naţional, primele persoane de pe liste având şanse mai mari să fie eligibile. Cu cât procentul obţinut de un partid în alegeri, la nivel naţional, este mai mare, cu atât mai mulţi candidaţi de pe lista partidului respectiv vor avea şanse mai mari să li se aloce un mandat.
Potrivit calendarului acţiunilor din perioada electorală pentru Senat şi Camera Deputaţilor din 2024, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1.034 din 21 august 2024, campania electorală debutează la 1 noiembrie şi se încheie la 30 noiembrie, ora 7.00.
Votul în ţară
Votarea în ţară se desfăşoară într-o singură zi, duminică, 1 decembrie 2024, între orele 7.00-21.00. La ora 21.00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea localului de vot, conform https://www.roaep.ro/.
Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în România, care în ziua votării se află în ţară, îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare din România în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării: a) cartea de identitate; b) cartea electronică de identitate; c) cartea de identitate provizorie; d) buletinul de identitate; e) paşaportul diplomatic; f) paşaportul diplomatic electronic; g) paşaportul de serviciu; h) paşaportul de serviciu electronic; i) carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.
Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot, pot să îşi exercite dreptul de vot, până cel mult la ora 23.59.
Pentru organizarea alegerilor se constituie circumscripţii electorale la nivelul celor 41 de judeţe ale ţării, la care se adaugă o circumscripţie în municipiul Bucureşti şi o circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării. Numărul total al circumscripţiilor electorale este de 43.
Au drept de vot cetăţenii români cu vârsta peste 18 ani, dacă această vârstă a fost împlinită până în ziua alegerilor inclusiv.
Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, cei puşi sub interdicţie sau persoanele cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.
Fiecare alegător îşi exprimă votul personal, exercitarea votului în numele altui alegător fiind interzisă, iar votul exercitat în cadrul alegerilor fiind secret.

