București-Marcaje tactile pentru nevăzători în zonele intens circulate
Administraţia Străzilor Bucureşti anunţă că marcajele tactile pentru nevăzători în zonele intens circulate din capitală vor fi extinse.
Splaiul Independenţei este prima zonă în care au fost instalate astfel de marcaje, pentru a facilita accesul la trecerile de pietoni dinspre Parcul Izvor şi Podul Izvor, precum şi la staţia de metrou din zonă.
Primarul Nicuşor Dan precizează că echipele Administraţiei Străzilor au trasat marcaje pentru parcările destinate persoanelor cu dizabilităţi în mai multe zone şi au fost montate limitatoare de viteză pe 30 de bulevarde intens circulate.

