Guvernul aprobă investiții de 700 de milioane de lei în infrastructură rutieră și feroviară
Foto: gov.ro
Guvernul a aprobat joi investiţii de 700 de milioane de lei în infrastructura rutieră şi feroviară, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, potrivit Agerpres.
„Atât cu impact economic, dar şi social, sunt investiţiile în infrastructura rutieră şi feroviară aprobate astăzi într-un cuantum total de 700 de milioane de lei, care vor fi pentru lucrări ce vor fi declanşate prin aprobarea unui set de hotărâri de Guvern, după cum urmează: în infrastructura rutieră este vorba despre două noduri rutiere în judeţul Timiş şi este vorba, de asemenea, despre reabilitarea infrastructurii feroviare, mai exact a mai multor poduri, podeţe şi tuneluri de cale ferată din zonele Braşov şi Galaţi”, a precizat Constantin, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Aceste proiecte vor fi finanţate din fonduri europene, dar şi din fonduri naţionale, a completat el.

