Grecii de la AKTOR au început să sape al doilea tunel feroviar ruta Brașov – Sighișoara
AKTOR a pornit cel de-al doilea utilaj TBM, denumit Varvara, pentru săparea tunelurilor gemene de la Ormeniș, în muntele de lângă Racoș, pe traseul viitoarei căi ferate Brașov – Simeria, parte a Coridorului Rin – Dunăre, secțiunea Brașov – Sighișoara, subsecțiunea 2: Apața-Cața.
Varvara (numită după Sf. Varvara, protectoarea minerilor) va săpa alături de Eleni, primul utilaj TBM care a pornit pe 5 martie 2024.
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, iar contractul a fost semnat de Compania Națională de Căi Ferate (CFR SA) cu consorțiul AKTOR SA – Alstom Transport SA – Compania Arcada.
Cele două TBM-uri vor fora în munte tunelurile gemene Ormeniș, cu o lungime de 6,9 km fiecare, între Racoș și Ormeniș, pe segmentul sudic al tronsonului de cale ferată care va străpunge dealurile din zonă.

