ANPC a amendat cu cinci milioane de lei peste 230 de magazine Mega Image

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au amendat cu peste cinci milioane de lei cele peste 230 de magazine Mega Image controlate, iar mai multe unităţi au fost închise temporar din cauza neregulilor. Astfel, au fost găsite alimente expirate, cuptoare murdar, fructe şi legume cu mucegai şi pete.

Reprezentanţii ANPC au anunţat, joi, că au desfăşurat, în a doua jumătate a lunii ianuarie, o amplă acţiune de verificare a modului în care este respectată legislaţia în vigoare în magazinele lanţului Mega Image din întrega ţară.

Până în acest moment, au fost controlate 233 de unităţi. Au fost aplicate 485 de amenzi contravenţionale, în valoare de 5,1 milioane de lei, şi au fost oprite de la comercializare produse în valoare de 65.000 de lei.

De asemenea, au fost închise temporar, până la remedierea deficienţelor, 17 magazine, a fost făcută propunere de închidere temporară pentru o perioadă de până la şase luni,pentru nouă unităţi şi pentru o perioadă între 6 şi 12 luni, pentru opt magazine.

“Nu ştiu cum se pronunţă într-o belgiană pură, dar mesajul în română ar fi: Respectaţi-ne! Mi-ar plăcea ca produsele care sunt prezente pe rafturile magazinelor Mega Image din România să ajungă, pentru o perioadă mai lungă, şi în ţara de origine a operatorului economic, pentru a vedea care este reacţia consumatorilor de acolo. Cred că habar nu au că există portocale cu bube şi mandarine-boabe la hectar. Trebuie să înveţe că nu de fiecare dată când cumpără un produs acesta are cantitatea înscrisă pe ambalaj, care poate fi mai mica, pentru a le asigura o cură de slăbire. Aş fi curios care este reacţia autorităţilor din ţara de origine a operatorului economic Mega Image şi cu privire la repetabilitatea unor abateri sancţionate şi constatate în trecut. Probabil există o justificare şi o scuză pe care doresc să le-o transmită celor din Belgia, nu nouă. Vom îndesi acţiunile de control de amploare, până o să ne facem înţeleşi. «Tot ziens!» («la revedere» în neerlandeză – una dintre limbile oficiale ale Belgiei)”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex