Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad – Este trist faptul că, după 34 de ani de la Revoluţia anticomunistă din Decembrie 1989, clasa politică se degradează

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), a declarat, pentru AGERPRES, că este trist faptul că, după 34 de ani de la Revoluţia anticomunistă din Decembrie 1989, clasa politică se degradează, iar mulţi dintre români simt că visele de atunci s-au năruit.

Antal Arpad s-a declarat dezamăgit de scandalurile care au avut loc în ultima perioadă în Parlamentul României şi consideră că fiecare generaţie ar trebui educată pentru a înţelege corect democraţia. El a adăugat că e păcat că unii dintre români nu apreciază aşa cum se cuvine libertatea câştigată şi că nu simt „responsabilitatea de a face lumea noastră mai bună”.

„Una dintre învăţături, văzând ceea ce s-a întâmplat în Parlament în aceste zile, este că am fost foarte naivi cei care am crezut că generaţiile noi de politicieni vor aduce mai multă libertate, vor aduce mai multă democraţie, vor aduce mai multe idei inovatoare pentru societatea românească şi cred că una dintre învăţături este faptul că fiecare generaţie trebuie să fie din nou educată ce înseamnă democraţia, ce înseamnă relaţiile interetnice (…) Am crezut că generaţiile noi vor veni automat setate deja în direcţia de a convieţui paşnic, de a face o lume mai normală, mai bună şi aşa mai departe, şi vedem acum, şi asta este tragedia prezentului dacă vreţi, vedem că acest lucru nu se întâmplă. Avem acum în Parlamentul României bătăuşi, scandalagii, mai rău decât aveam pe vremea lui Vadim, care, vorba aia, era măcar un intelectual şi citise cărţi în viaţa lui şi nu era un scandalagiu semianalfabet. Deci, asta e situaţia în care suntem”, a spus Antal Arpad.

El a arătat că anul electoral 2024 va fi unul foarte dificil, cu foarte multe provocări şi că e important să nu se intre „în acest dans al provocărilor” al partidelor extremiste.

Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex