Călătorii devotați trup și suflet pentru CFR Călători – Ajută la creșterea vitezei comerciale
Un tren a plecat din stația București Nord joi dimineață la ora 6,11 cu destinația finală Cluj Napoca, unde ar trebui să ajungă la ora 15,50. La Predeal locomotiva aflată la tracțiunea garniturii s-a defectat la în jurul orei 8,10.
Călătorii s-au fotografiat când încercau să împingă trenul pentru a pleca mai departe. Alți pasageri care voiau să ajungă doar până la Brașov, au urcat în trenul IR 11531 al operatorului privat Astra Trans Carpatic.
Un alt tren CFR Călători a avut ntârziere joi dimineață. Este vorba de trenul IRN 1642, care a plecat din Satu Mare miercuri la ora 16,20 și a preluat grupele de la Sighetu Marmației și Bistrița Nord. El a ajuns în Gara de Nord din București joi dimineață cu o întârziere de 75 de minute față de ora programată, 6,20.
Întârzierea s-a acumulat pe întregul traseu, care are zone unde sunt lucrări Quick Wins (în scopul ridicării restricțiilor de viteză pentru creșterea vitezei de circulație la 120 km/oră), au preziat reprezentații CFR. Circulația se desfășoară pe intervalele respective doar pe un singur fir, din ambele sensuri. Oficialii CFR Călători au precizat că au fost și probleme tehnice la locomotivă.

