Cel mai mare număr de bugetari din istoria recentă. Cheltuielile de personal au ajuns la 6,8% din PIB. Angajări pe bandă rulantă la Transporturi

În timp ce numprul angajaților în sectorul bugetar a ajuns în luna octombrie la 1.289.405, cel mai ridicat din istoria recentă, la Ministerul Transporturilor sunt angajări pe bandă rulantă.

Noile date ale Ministerului de Finanțe, arată că numărul angajaților în sectorul bugetar a ajuns în luna octombrie la 1.289.400. Dar dinamica generală arată că, în ciuda promisiunilor PSD-PNL de reducere a cheltuielilor bugetare, tot mai mulți oameni sunt angajați la stat. În prezent, la Ministerul Transporturilor, respectiv, Compania Națională de Investiții Rutiere, se fac angajări pe salarii cuprinse între 5.000 si 8.000 de lei, net.

Numărul salariaților din Educație a ajuns la 300.124, o creștere cu 27.074. Aici ar putea fi vorba de profesorii suplinitori, care sunt angajați la 15 septembrie și își primesc primele salarii în 15 octombrie.

Potrivit datelor oficiale consultate de Fanatik, de la venirea la Putere a coaliției PNL-PSD, numărul bugetarilor a crescut cu 30.595.

Din cei 1.289.405 de bugetari, 822.948 sunt în administrația publică centrală. Ceea ce se remarcă este creșterea constantă a numărului angajaților unor instituții centrale, în special în ultimele luni.

Asta deși PSD și PNL au promis încă din vară înghețarea angajărilor la stat. Nu doar că nu s-a întâmplat asta, dar instituțiile centrale și ministerele au timp până la finalul anului să-și prezinte noile scheme de personal, ceea ce înseamnă că reducerile de personal s-au amânat pentru anul viitor.

La finalul lunii octombrie, cheltuielile de personal ajunseseră la 108 miliarde lei, adică 6,8% din PIB și 22,4% din totalul cheltuielilor publice. În octombrie, aceste cheltuieli au crescut cu 11,4 miliarde lei.

Situația angajaților la SGG

Sursa citată se referă și la situația de la Secretariatul General al Guvernului (SGG). La finalul lunii octombrie, SGG a ajuns la 5.139 de angajați. În luna iunie, când s-a produs rocada premierilor, aici erau angajate 4,763 de persoane, cu 319 mai puține.

La finalul lunii trecute, doar salariile de bază pentru angajații SGG ajunseseră la 278 milioane lei, cu aproape 20 de milioane în plus față de luna trecută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex