AFER – O aniversare cu semnificație, dar cu iz de uitare

Astăzi la ora 10:00 am avut onoarea de a participa alături de alți colegi de presă la o întâlnire organizată de conducerea Autorităţii Feroviare Române – AFER. O instituţie recent reformată şi reorganizată, care acum două zile la 1 octombrie a împlinit 25 de ani de existență. LA MULŢI ANI!

Acesta a fost şi contextul organizării evenimentului. A fost frumos. S-a discutat despre noile rame RE-IR produse de ALSTOM, din care primul exemplar ar trebui teoretic să circule cu călători undeva în decembrie anul acesta, despre planurile de dezvoltare pe care AFER le are legat de centrul de testări feroviare de la Făurei şi despre alte perspective de dezvoltare ale instituţiei. Cu deschiderea sa specifică, directorul general al AFER a răspuns celor câtorva întrebări adresate de reprezentanţii presei.

S-a observat în schimb un detaliu care ar putea naște întrebări încă nerostite. Răspunsurile vor veni indirect în viitor. Unde a fost ASFR-ul? Măcar un reprezentant al ASFR. Sunt 25 de ani în care colegii colectivului de pe Calea Griviţei 393, chiar şi după separare, au fost împreună şi au muncit împreună. Din câte cunosc, ASFR-ul a ieșit din AFER abia în februarie anul acesta când a apărut OG 14/2023. Un interval infim raportat la perioada de 25 de ani scursă de la înființarea instituţiei.

Cineva a uitat de colegii de la ASFR. Reforma AFER de anul acesta a fost îndelung așteptată, fiind binevenită. Însă, lipsa ASFR de la întâlnirea de azi ne induce mai mult perspectiva unui divorț cu un partaj încă nefinalizat decât a unei reforme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex