Valabilitatea poliţelor RCA Euroins va fi prelungită cu trei luni
Foto: facebook.com/asf.romania
Guvernul a decis prelungirea cu 90 de zile, până la 8 decembrie, a termenelor contractelor de asigurare RCA încheiate de asiguratorii aflaţi în procedură de insolvenţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
„Trebuie să menţionez şi prelungirea, printr-o ordonanţă de urgenţă, aprobată de Guvern astăzi, a termenelor în care contractele de asigurare încheiate cu asiguratorul cu o cotă de piaţă ridicată pe segmentul asigurărilor RCA şi aflat în procedură de insolvenţă încetează de drept. Astfel, pentru poliţele de asigurare, reasigurare încheiate de societăţile de asigurare reasigurare aflate în procedură de insolvenţă în derulare, la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, termenele de încetare de drept, de 90 de zile, respectiv 150 de zile, prevăzute de lege, se prelungesc cu 90 de zile”, a precizat Mihai Constantin.
El a menţionat că „măsura este necesară pentru asigurarea protecţiei contractanţilor şi beneficiarilor de asigurări, pentru stabilitatea pieţei de asigurări şi pentru evitarea riscului de diminuare a gradului de cuprindere în asigurarea obligatorie RCA a vehiculelor înregistrate pe teritoriul României”.
„În consecinţă, noul termen de valabilitate devine 8 decembrie 2023”, a mai precizat Constantin.
Sursa: stiri.tvr.ro

