Locomotiva cu abur a Trenului Regal a luat foc în Gara Brașov
În gara Brașov s-au deplasat pompierii, cu trei autospeciale de stingere, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Ciprian Sfreja.
La fața locului s-au deplasat pompierii, cu trei autospeciale de stingere, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Ciprian Sfreja, citat de Antena3.
Se pare că incendiul a izbucnit la locomotiva Trenului Regal, ajunsă azi în Gara Braşov pentru a marca 150 de ani de la oprirea primului tren în oraş.
În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime.
E vorba, după cum și numele spune, despre trenul care e folosit chiar și în prezent de Familia Regală a României, tren inaugurat în 1928.

