Cum va fi vremea la munte, la mare și în București în minivacanța de 1 iunie – Rusalii
Românii se vor bucura de temperaturi ridicate în minivacanța de 1 iunie. Termometrele vor înregistra până la 30 de grade în unele zone. În această perioadă, vremea rămâne instabilă în mare parte din țară, cu ploi torențiale și vijelii.
Prognoza meteo pentru minivacanța de 1 iunie
Până la finalul săptămânii, vremea este destul de instabilă, cel mai probabil furtunile vor apărea în cursul după-amiezilor.
„Joi, 1 iunie, va ploua în special în Banat, Crișana, Transilvania și zonele montane aferente, iar vineri, 2 iunie, în cea mai mare parte a țării, mai puțin în zone din Oltenia, Muntenia și Dobrogea. În rest, Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și cea mai mare parte a Moldovei, zonele montane și sub montane vor fi sub alertă de ploi”, a explicat Mihai Timu, meteorolog de serviciu din cadrul ANM.

