Director BNR: „Românii să se abţină de la credite în această perioadă”
Alexandru Păunescu, director în BNR şi reprezentant al BNR în Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB), a recomandat românilor să se abţină de la credite bancare „cel puţin în anul 2023”.
„Având în vedere că suntem într-o perioadă de dobânzi extrem de ridicate, recomandarea noastră pentru consumatori este să îşi amâne investiţia într-un imobil cu credit sau achiziţionarea unor bunuri de folosinţă îndelungată, măcar pe parcursul acestui an. Există situaţii în care oameni care se calificau la a lua un credit acum câteva luni, ca urmare a creşterii destul de însemnate a dobânzilor nu se mai califică. Mai bine să mai aştepte o perioadă. Dacă aş fi în locul consumatorilor nu aş face un credit în această perioadă, cel puţin pe parcursul anului 2023”, spunea Alexandru Păunescu.

