Un nou aeroport în România
Foto: facebook.com/Aeroportul-International-Bucuresti-Baneasa
A fost semnat contractul de fezabilitate pentru viitorul aeroport din zona Galați-Brăila, însă realizarea proiectului depinde de viteza cu care autoritățile vor reuși să găsească fonduri.
Cel mai nou aeroport din estul țării va fi construit la circa 25 de kilometri de municipiul Galați, aproape de comuna Braniștea. Consiliile județene din Brăila și Galați au semnat un parteneriat de colaborare și au organizat licitația pentru studiul de fezabilitate.
Aeroportul va avea dublă destinație, pentru transport de marfuri, dar și pentru pasageri. Din din acest motiv, pistele vor avea o lungime de circa 4 km și o lățime de 50 de metri.
Un număr de 17 firme se vor ocupa de acest proiect, iar peste 30 de milioane de lei va costa numai studiul de fezabilitate, care trebuie să fie gata în nouă luni.
Construcția aeroportului ar ajunge, potrivit estimărilor, la 100 de milioane de euro.

