Judecătorii reiau mega-dosarul Hidroelectrica cu Elena Udrea în lipsă

Fostul ministru Elena Udrea, arestat provizoriu în Bulgaria, în vederea extrădării către România, are, luni, termen, în dosarul de mare corupție, respectiv cazul Hidroelectrica, în care urma să dea declarații în fața instanței, potrivit stiripesurse.ro.

Anterior fugii sale din România, în ziua în care ICCJ urma să pronunțe decizia definitivă în dosarul Gala Bute, Elena Udrea anunțase la CAB, în acest dosar, că dorește să dea declarație de inculpat.
Cu toate acestea fostul demnitar, prin apărătorii săi, a amânat două ori momentul, la două termene diferite, la ultimul termen arătând că trebuie să ajungă la instanța supremă la un dosar despre care se știa că este în imposibilitate de judecare și că se va amâna.
Sechestre menținute
La finalul lunii martie judecătorul care are în analiză dosarul Hidroelectrica a verificat din oficiu starea sechestrelor puse de procurorii DNA în dosar și a stabilit că există în continuare motivele și temeiurile pentru care acestea au fost luate.

Astfel sechestrele puse pe bunurile fostului ministru în acest caz au fost menținute.

„În temeiul art.2502 Cod de procedură penală, menţine măsura asiguratorie a popririi luată fa?ă de inculpata UDREA ELENA-GABRIELA prin ordonanța din 15.12.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție ?i măsura sechestrului asigurator instituită fa?ă de aceea?i inculpată prin încheierea din data de 01.10.2018, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară al Cur?ii de Apel Bucure?ti, în dosarul nr.9725/2/2017/a1, definitivă prin încheierea nr.902 din 15.11.2018 a unui Complet de cameră preliminară din cadrul Înaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie – Sec?ia Penală. În temeiul art.275 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Executorie. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică”, se arată în minuta Curții.

Dosar blocat la final

Dosarul Hidroelectrica, în care fostul demnitar este judecat pentru modalitatea în care o sumă de aproape patru milioane de dolari ar fi ajuns la PDL în perioada în care liderii formațiunii atacau contractele dintre stat și compania Energy Holding a afaceristului Bogdan Buzăianu este aproape de final.

În acest dosar judecătorul de caz a stabilit audierea Elenei Udrea după care urmau peldoariile finale înainte de rîmânearea în pronunțare.

detalii pe stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex