Radu Miruță: Am blocat plata unor sume către PESA din cauza obligațiilor de mentenanță neîndeplinite

Foto: facebook.com/arfromania

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat că statul român a reținut fonduri din contractul cu producătorul polonez PESA, după ce compania nu ar fi demonstrat îndeplinirea obligațiilor privind mentenanța trenurilor livrate. Potrivit ministrului, plata unor sume solicitate pentru centrele de mentenanță a fost suspendată, acestea nefiind finalizate conform prevederilor contractuale.

„În ceea ce priveşte trenurile PESA, s-au făcut paşi, în sensul că s-a deblocat situaţia între ARF şi PESA. Exista o obligaţie în contract de mentenanţă. Obligaţia de mentenanţă nu a fost demonstrată. La şapte sau opt trenuri li s-a făcut recepţia. Pe ce justificare eu nu văd, dar recepţia a fost făcută, şi statul român este într-o problemă, având în vedere că recepţia a fost făcută. Pentru a face nişte paşi, pur şi simplu i-am sancţionat oprindu-le banii asociaţi mentenanţei. Adică ei aveau obligaţie de a cheltui câte 35 de milioane pentru fiecare dintre cele patru centre de mentenanţă, bani pe care îi solicitaseră fără ca aceste centre să fie finalizate. Din preţul trenului pe care statul român trebuie să-l plătească, i-am oprit penalizându-i şi oprindu-le suma respectivă de bani”, a declarat Miruţă, conform Economica.net.

Potrivit acestuia, se discută acum despre o cesionare a mentenanţei între CFR Călători, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) şi PESA.

„Acum este o cesionare a mentenanţei între CFR Călători, ARF şi PESA, care se discută în aceste zile, deci este un triunghi de relaţii între PESA şi ARF, după care între ARF, CFR Călători – sau operatorul privat – şi PESA. Prima bucată s-a rezolvat prin faptul că se opreşte această sumă de bani, cu obligaţia de a demonstra în continuare că fac aceste centre de mentenanţă, dar nu le vom da banii pe ceva ce n-au făcut, cum se propusese iniţial”, a transmis şeful interimar de la Transporturi.

În ceea ce priveşte momentul în care trenurile PESA vor intra în circulaţie, Radu Miruţă a evitat răspunsul.

„Asta aştept şi eu şi particip la aceste întâlniri. Sunt ultimele discuţii în care CFR Călători vrea să se asigure că există unde poată fi făcută mentenanţa pentru trenurile care urmează să plece. CFR Călători trebuie să primească dovada de la producătorul acestor trenuri că are capacitate să facă mentenanţă. Există o discuţie de reglementare europeană în care producătorul PESA a venit cu un certificat pe care statul român pare că trebuie să-l ia în considerare, un certificat european care atestă capacitatea de a face mentenanţă. În România mai există o entitate, care se numeşte ASFR, şi care trebuie să certifice acest lucru, dar este o dezbatere juridică dacă ASFR mai are legitimitate să ceară ceva suplimentar unei instituţii europene ale cărei decizii trebuie respectate în toate ţările membre Uniunii Europene. Eu vă spun un lucru – ştiţi povestea cu trenul meu şi gara mea şi aşa mai departe. Cât timp România plăteşte, eu nu voi fi de acord ca România să plătească pentru ceva ce n-a primit şi nu voi fi de acord ca România să plătească ceva cuiva care nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii”, a susţinut acesta.

Ministrul interimar a apreciat că s-a deblocat în proporţie de 80% contractul cu PESA .

„A pornit prost acest contract, a fost blocat complet, s-a deblocat, în aprecierea mea, 80% din el. CFR Călători trebuie să dea bifa că preia aceste trenuri. Acum ARF poate să predea aceste trenuri”, a subliniat el.

artifex