Eugen Tomac începe negocierile pentru formarea unei majorități care să susțină Guvernul de tehnocrați
Foto: presidency.ro
Premierul desemnat Eugen Tomac va demara luni consultările cu partidele parlamentare în vederea obținerii sprijinului necesar pentru validarea unui Guvern de tehnocrați. Potrivit surselor politice, primele discuții vor avea loc cu liderii PNL, urmând să fie continuate cu reprezentanții USR și PSD.
Primele negocieri pe care Eugen Tomac le va purta pe parcursul zilei de luni vor fi cu reprezentanții Partidului Național Liberal, în frunte cu Ilie Bolojan, de la ora 11:00.
La ora 14:00, Eugen Tomac ar urma să se vadă și cu reprezentanții USR, urmând ca la ora 17:00 să prezinte programul de guvernare, dar și lista de miniștri și social-democraților.
Consultările se vor desfăşura la sediile formaţiunilor politice.
Totodată, premierul desemnat va susţine declaraţii de presă după fiecare rundă de consultări, potrivit TVR Info.
Și ziua de marți este rezervată consultărilor, potrivit surselor. Marți, Eugen Tomac se vede cu Kelemen Hunor, dar și cu reprezentanții grupului minorităților naționale. Va încerca să îi convingă pe toți să îl susțină în Parlament.
Sursa: https://tvrinfo.ro

