Impozitele pentru mașinile hibride explodează după noile modificări fiscale
OUG nr. 78/2025 schimbă radical modul de calcul al impozitului auto, iar mașinile hibride sunt printre cele mai afectate. Eliminarea reducerilor și modificarea bazei de impozitare duc la creșteri de până la 12 ori ale taxei anuale, avertizează consultanții fiscali.
Potrivit specialiștilor, Guvernul a schimbat modul de calcul stabilit inițial prin Pachetul 2 de măsuri fiscale (Legea nr. 239/2025). Concret, a fost modificată baza de calcul din tabelul de impozitare.
„Dacă înainte, pentru o mașină hibridă cu o capacitate cilindrică de 2.499 cm³, impozitul anual era de 76,3 lei, noul act normativ îl ridică la 953,36 lei. În plus, reducerea de 95% aplicată anterior de multe consilii locale, care cobora impozitul la aproximativ 50 de lei pe an, a fost eliminată”, a explicat Anamaria Chiru, consultant fiscal și Tax Partner în cadrul Dobrinescu Dobrev SCA, potrivit Agerpres.
Motivul acestei creșteri semnificative este schimbarea unității de calcul.
Dacă anterior impozitul era exprimat ca sumă anuală pentru autoturisme hibride cu emisii de CO₂ peste 50 g/km, noua ordonanță introduce impozitarea per fiecare 200 cm³ de capacitate cilindrică pentru această categorie de vehicule. Această modificare duce automat la valori mult mai mari ale impozitului final.
În cazul autoturismelor hibride cu emisii de CO₂ mai mici sau egale cu 50 g/km, situația nu este mult mai favorabilă.
Reducerea de impozit poate fi de maximum 30%, în funcție de decizia Consiliului Local sau a Consiliului General al Municipiului București. Asta înseamnă că proprietarii vor plăti cel puțin 70% din impozitul prevăzut în tabel.

