Sorin Grindeanu: Ministrul Mediului şi-a dovedit incompetenţa, protocolul nu poate bloca schimbarea unui ministru

Foto: facebook.com/grindeanusorin

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că ministrul Mediului, Diana Buzoianu, „şi-a dovedit incompetenţa” şi nu mai poate continua în funcţie, subliniind că lipsa unor pârghii clare în protocolul de guvernare nu trebuie să împiedice schimbarea unui ministru atunci când performanţa acestuia este pusă sub semnul întrebării.

Întrebat care este poziţia PSD după ce premierul Ilie Bolojan le-ar fi spus colegilor de partid că din ianuarie va cere renegocierea protocolului de guvernare şi sancţiuni în situaţia în care prevederile documentului vor fi încălcate, Grindeanu a afirmat că ar trebui să existe pârghii pentru schimbarea unor miniştri.

„Nu ştiu ce are în cap (Ilie Bolojan – n. r.) când spune aceste lucruri, dar poate facem pârghii mai bune ca atunci când avem un ministru care face un management prost, cum e cel de la Mediu, să poată fi schimbat chiar dacă se opune partidul din care provine fiindcă în acest moment suntem în această situaţie. Avem un ministru al Mediului care şi-a dovedit incompetenţa, care a avut un vot în Senat pe o moţiune, care eu cred că nu mai poate continua. Nu avem pârghii în protocol prin care să reglăm aceste lucruri, ceea ce nu e în regulă. E cazul să lăsăm la o parte orgolii politice, să propunem oameni care să ocupe funcţii în Guvern, care ştiu ce au de făcut şi nu să se specializeze la locul de muncă şi să înveţe să fie ministru după ce au depus jurământul, aşa cum e la Mediu şi apoi sigur lucrurile vor merge mai bine. Mai spun odată, dacă ar fi să votăm în fiecare săptămână, în fiecare zi, o moţiune, aşa acum s-a votat în Senat împotriva doamnei Buzoianu, o să o facem, pentru că nu o să ne încurce o hârtie atâta timp cât în partea cealaltă am avut peste 100.000 de oameni fără apă, iar incompetenţa unui ministru nu stă într-un protocol de acest tip. Adică, mă scuzaţi, nu o să pun în balanţă niciodată aceste lucruri în acest mod”, a declarat Grindeanu, prezent la ceremonia învestirii lui Marcel Ciolacu în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex