Lucrările pe A1 Margina-Holdea au ajuns la aproape 50%, cu activitate intensă în tuneluri la final de an 2025

Foto: facebook.com/DRDP.Timisoara

Lucrările pe șantierul Autostrăzii A1 Margina – Holdea au ajuns, la finalul anului 2025, la un stadiu de execuție de aproape 50%, potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara. Activitatea se desfășoară susținut în toate galeriile celor două tuneluri de pe acest sector de autostradă.

La primul tunel, unde în cursul acestui an au fost străpunse ambele galerii, se lucrează în prezent la aplicarea hidroizolației și montarea armăturii pe boltă pentru galeria 2. În paralel, pentru galeria 1 sunt realizate lucrări pregătitoare pentru aplicarea hidroizolației și montarea eșafodajului de lucru. Tot aici se execută lucrări de armare, cofrare și betonare a radierului și banchinelor.

În cazul celui de-al doilea tunel, continuă excavațiile în fronturile de lucru, fiind montate ancore în umbrela de protecție și în pereții laterali. Pe sectorul realizat în sistem cut&cover se evacuează materialul excavat din subteran, iar lucrările de betonare a radierului și a banchinelor au fost deja demarate.

Echipele antreprenorului UMB Grup și ale partenerului asociat Euro-Asfalt vor avea liber doar în zilele de sărbători legale. Activitatea pe șantier va continua inclusiv pe 31 decembrie, precum și în zilele de 2 și 3 ianuarie, urmând ca programul normal de lucru să fie reluat începând cu data de 8 ianuarie 2026.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex