Drulă respinge acuzațiile privind implicarea în revocarea lui Orban din funcția de consilier prezidențial

Foto: facebook.com/catalindrulausr

Cătălin Drulă afirmă că nu a avut nicio legătură cu eliberarea lui Ludovic Orban din funcția de consilier prezidențial al lui Nicușor Dan și spune că nu și-ar permite să îi ceară edilului un astfel de lucru, scrie News.ro.

O să-l vedeţi probabil pe domnul Orban acuma la PNL, face fuziune Forţa Dreptei cu PNL-ul. Sunt lucruri pe care le ştie toată lumea din politică, dar ne-am obişnuit să băgăm gunoiul ăsta sub preş. Uite, eu nu vreau să-l bag, eu vreau să stau cu capul sus, indiferent câţi mafioţi de-ăştia mai trimit, câţi mă sună, că dacă aş putea să mă văd, nu mă văd cu niciunul dintre voi, mă văd doar cu alegătorii pe 7 decembrie şi da, în direcţia asta sunt nebun şi sunt câine, dacă voi consideraţi asta. Eu cred că sunt doar om şi am o voce”, a afirmat Cătălin Drulă.

El a spus că are ”o mare intuiţie” că Ludovic Orban se va întoarce în PNL şi va anunţa că îl susţine pe Ciprian Ciucu. 

”Şi de asta a şi făcut nişte declaraţii care erau nişte minciuni, când el spunea despre preşedintele Nicuşor Dan că de fapt nu ne susţine, că noi l-am luat cu japca. Eu cred că gestul preşedintelui Nicuşor Dan a răspuns la lucrul ăsta. Nu comentez asupra gestului, n-am fost parte din el, este libertatea preşedintelui să-şi aleagă consilierii, dar cred că a lămurit-o dumnealui absolut clar. Dacă simţiţi o revoltă în vocea mea este pentru că sunt straturile astea de minciună în politica românească, oamenii ăştia în loc să vină la o dezbatere (…) nu vor să vină la nicio dezbatere, nici Băluţă, nici Ciucu. Ce-au de ascuns?”, a adăugat Cătălin Drulă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex