Un nou tren Coradia Stream pleacă spre România. Al nouălea din cele 37 comandate de ARF
Foto: facebook.com/arfromania
Alstom anunță că un nou tren electric Coradia Stream urmează să plece în scurt timp din fabrica din Bautzen, Germania, către România. Este vorba despre al nouălea vehicul din cele 37 comandate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).
”Un an de Coradia Stream pentru România şi pentru ARF! În primele 12 luni, trenurile noastre au parcurs 446.627 km – mai mult decât distanţa Pământ–Lună şi înapoi şi echivalentul a peste 1.000 de traversări ale României! 5 trenuri sunt deja în exploatare. Trenul cu numărul 7 parcurge testul de anduranţă (2.000 km fără pasageri). Trenul 8 este în depou şi se pregăteşte pentru ultimele verificări. Trenul 9 pleacă în curând din fabrică (fabrica Bautzen, Germania, n.r.)”, anunţă Alstom.
Primul tren electric Coradia Stream livrat în România a început să circule în urmă cu un an.
”Continuăm să livrăm mobilitate sigură, eficientă şi sustenabilă. Mai multe trenuri urmează!”, precizează compania.
Acestea fac parte dintr-o flotă de 37 de trenuri comandate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Contractul dintre ARF şi Alstom include, de asemenea, servicii de mentenanţă timp de 15 ani, cu opţiunea de 15 ani suplimentari.
Fiecare tren electric proiectat pentru ARF este format din şase vagoane, cu un total de 351 de locuri şi un design cu podea joasă. Pentru a facilita deplasarea mai uşoară a pasagerilor, există două uşi de intrare pe fiecare parte a vagoanelor de mijloc şi o uşă pe fiecare parte a vagoanelor de capăt. Trenul include, de asemenea, patru toalete ecologice distribuite uniform pe toată lungimea sa, dintre care una este special adaptată pentru pasagerii cu mobilitate redusă. Trenurile Coradia Stream sunt echipate cu un sistem digital de numărare a pasagerilor care utilizează senzori de înaltă precizie pentru a furniza operatorilor date privind traficul de pasageri în vederea planificării şi optimizării eficiente.
Sursa: News.ro

