Mirel Rădoi și-a dat demisia de la Universitatea Craiova
Foto: facebook.com/UCVOficial
Principalul acționar al clubului, Mihai Rotaru, a anunțat că Mirel Rădoi a decis să părăsească banca tehnică a Universității Craiova, invocând motive emoționale și dorința de a face un pas în spate.
„Mirel Rădoi şi-a luat aseară la revedere de la jucători. Am avut o discuţie până târziu în noapte, am încercat să-l convingem pentru a rămâne în acest proiect. Eu am crezut în Mirel Rădoi şi proiectul lui aici. Cele mai des invocate motive au fost cele emoţionale, cumva acest proiect l-a epuizat şi a preferat să facă un pas în spate. Cred că Mirel şi Universitatea ar fi meritat să stea împreună. Avem o listă de trei antrenori pentru înlocuirea lui Mirel”, a spus Mihai Rotaru.
El a afirmat că simte tristeţe şi are o stare ”gri”: „Au mai fost momente când a vrut să plece şi s-a întors şi mă bucur că a făcut asta, dar acum e foarte decis. Nu sunt dezamăgit, sunt trist. Am crezut mult că acest lucru va funcţiona. A funcţionat până la un moment dat, acum nu mai funcţionează”.
Mirel Rădoi a semnat cu Craiova pe 29 ianuarie 2025. În cel de-al doilea mandat în Bănie, a strâns 44 de meciuri, dintre care 23 de victorii.

