Aproximativ 100 de ceferiști și o macara de 125 tone lucrează redeschiderea traficului de marfă pe ruta Agigea Ecluză – Constanţa Port Ferry-Boat

Aproximartiv 100 de angajați de la CFR SA anunţă că lucrează, duminică, pentru a treia zi consecutiv, pentru redeschiderea traficului de marfă pe ruta Agigea Ecluză – Constanţa Port Ferry-Boat, linie blocată după ce, în data de 1 august, două vagoane ale unui tren de marfă care aparţine unei companii private şi care transporta piese auto au deraiat.

„CFR SA informează că, începând cu data de 1 august, echipele de intervenţie ale Sucursalei Regionalei CF Constanţa acţionează în permanenţă în zona afectată de deraiere, cu scopul de a relua circulaţia feroviară de marfă cât mai curând posibil pe distanţa Agigea Ecluză – Constanţa Port Ferry-Boat. Reamintim că în cursul dimineţii de 1 august, în staţia Agigea Ecluză (linie simplă), 2 vagoane din compunerea unui tren de marfă au deraiat (dintre care unul este răsturnat)”, se arată într-un comunicat dat publicităţii duminică de CFR SA.
Conform sursei citate, trenul ale cărui vagoane au deraiat aparţine operatorului privat de marfă Trans Feroviar Grup. Garnitura era compusă din 25 de vagoane încărcate cu piese auto şi circula pe ruta Ciumeşti – Constanţa Ferry-Boat.
În urma evenimentului feroviar, a fost afectată circulaţia trenurilor de călători pe ruta Constanţa – Mangalia, precum şi a trenurilor de marfă pe relaţia Agigea Ecluză – Constanţa Port Ferry-Boat.
„După retragerea vagoanelor neimplicate în deraiere a fost eliberat gabaritul şi s-a reluat circulaţia trenurilor de călători pe firul I Agigea Nord – Agigea Ecluză, rămânând închisă circulaţia pentru trenurile de marfă pe distanţa Agigea Nord – Agigea Ecluză – Constanţa Port Ferry-Boat. Personalul Sucursalei Regionale CF Constanţa a intervenit continuu în zona afectată de deraiere pentru repunerea şi îndepărtarea materialului rulant deraiat de pe linie şi refacerea liniei, care a fost afectată pe o distanţă de aproximativ 300 de metri”, se arată în comunicatul CFR.
Aproximativ 100 de salariaţi de la Districtul de Intervenţii Feroviare şi de la secţiile de electrificare, SCB şi linii acţionează o macara de mare tonaj – 125 TF, o drezină pantograf, utilaje Colmar, dar şi cu maşini de mică mecanizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex