Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu: Sunt mai multe mii de oameni care mâine ar putea să iasă din sistem şi ar cauza nişte dezechilibre absolut majore

Foto: facebook.com/mapn.ro

Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a precizat că există, în sistemul de forţă din România, mii de angajaţi care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi care, dacă ar ieşi la pensie acum, ar crea „nişte dezechilibre absolut majore”.

„Avem, în momentul acesta, o armată care funcţionează, este respectată şi orice schimbare va trebui făcută cu ei la masă, astfel încât să ne asigurăm că cei care sunt în sistem acum rămân în sistem şi sunt motivaţi să rămână dincolo de posibilitatea pe care ar avea-o mâine. Sunt mai multe mii de oameni care mâine ar putea să iasă din sistem şi ar cauza nişte dezechilibre absolut majore”, a afirmat Ionuţ Moşteanu, într-o intervenţie avută duminică după-amiază, la Digi 24.

Întrebat care este numărul celor ce ar putea pleca din sistemul militar, ministrul a răspuns: „Am o cifră exactă, nu este o cifră publică în momentul acesta”.

„Eu vă spun aşa, ca perspectivă, ce s-ar putea întâmpla. Deci, dacă nu creăm o perspectivă pentru cei care sunt în sistem în momentul acesta – şi asta e valabil, vorbesc şi de MApN şi de MAI – sunt oameni cu experienţă, aflaţi cumva la capătul carierei, care au lucrat în misiuni NATO, în misiuni internaţionale, care ar putea să iasă mâine la pensie. Şi ei sunt aici în continuare şi muncesc. Muncesc, îi învaţă pe cei mai tineri, contribuie în parteneriatele pe care le avem cu aliaţii şi cu partenerii noştri. Şi ce facem cu experienţa lor? Dacă oamenii ăştia pleacă, şi ar putea să plece mâine, va lua mulţi ani de zile… ”, a adăugat Moşteanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex