Guvernul pregătește modificări pentru a corecta problema transportului feroviar al studenților din localitățile fără gară

După luni de nemulțumiri, Guvernul anunță o Hotărâre care va rezolva problema studenților din mediul rural care nu au acces direct la tren, scrie Club Feroviar. Ministrul Educației, Daniel David, a precizat că inițiativa, elaborată împreună cu Ministerul Transporturilor, ar putea fi adoptată săptămâna viitoare și vizează și corectarea situației în care reducerile nu se aplică dacă sunt implicați mai mulți operatori de transport.
Practic, este vorba de studenții care nu locuiesc în orașe cu gară, dar care folosesc trenul pentru deplasarea lor. Este cazul majorității studenților domiciliați în mediul rural, în localități unde nu sunt gări.
Într-o postare pe pagina sa de socializare, ministrul Educației Daniel David spune că a inițiat împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, o hotărâre de guvern prin care să se „corecteze” problema privind transportul studenţilor, care ar putea să fie adoptată în cursul săptămânii viitoare.
„Am iniţiat împreună cu Ministrul Transporturilor o Hotărâre de Guvern prin care să corectăm acea problemă pentru studenţi cu transportul feroviar. Era vorba că se acoperă transportul dacă de la domiciliu până la universitate, în condiţiile în care unii studenţi trăiesc în localităţi în care nu există gară, ca să spun aşa, şi trebuie să meargă într-o altă localitate şi apăreau o mulţime de complicaţii pe care sper că le-am rezolvat cu propunerile comune pe care le-am făcut cu ministrul Transporturilor. Săptămâna viitoare ar trebui ca hotărârea de guvern să fie adoptată”, a menţionat ministrul Daniel David.
Altă problemă e imposibilitatea de a beneficia de reduceri pentru studenți dacă e vorba de servicii prestate de doi operatori (reducerea fiind aplicată doar transportului cu primul operator).