Momentul Geopolitic- E încurcată rău! Pe unde o luăm, de ce ne apucăm și pe unde o scoatem să ieșim bine?

Nimic nu mai este cert, nimic nu mai este ca înainte de a începe mandatul Trump 2. Geopolitica a luat-o razna de-a binele. În instituțiile de la Bucureşti ar trebuie să se lucreze în trei schimburi şi cu chemări de rezerviști. Sunt căutate cărți vechi de strategie militară. Sunt căutate şi manualele de limba rusă.

Cine știe pe cine vom avea ca vecini la Est şi la Nord peste câteva luni. Sperăm că tot pe ucraineni şi pe moldoveni. Se vorbește despre „reconstrucția Ucrainei” dar nu se știe nimeni nimic despre cum va evolua războiul, şi care Ucraina va mai rămâne Occidentului pentru a fi reconstruită.  E încurcată rău! Din punct de vedere geopolitic și al securității, România se găsește acum în cel mai complicat moment posibil. Cel mai complicat, nu raportat la 1990, ci la 1945, adică de la sfârșitul celui De-al doilea Război Mondial.

Nu m-aș putea arunca să susțin că momentul ar fi PERICULOS. „COMPLICAT” ar fi termenul cel mai potrivit. De ce „complicat” și nu „periculos”? Schimbarea totală a orientărilor SUA pe politică externă a aruncat Uniunea Europeană – în caz particular Estul european – într-o incertitudine ce depășește toate estimările. Depășește toate scenariile şi analizele anterioare. Noi românii cum suntem? Ne aflăm cu câte un picior pe cele două margini ale unei „falii” ce trece prin geografia noastră. Ar putea fi linia de separație a lui Huntington din a sa teorie a „Ciocnirii Civilizațiilor”. Această falie s-a activat şi generează semnele unui „seism devastator”. Majoritatea presei evită să ne-o spună cu subiect şi predicat. Clasa politică autohtonă nu dovedește că ar fi conștientă de gravitatea situaţiei. Nici o dezbatere electorală serioasă între candidați pe tema „seismului devastator” care ne paște.

Ce poate face România pentru a nu se prăbuși în hăul acestei falii?

Să se rupă complet de SUA? În nici un caz! Să se rupă complet de UE? În nici un caz! Cu SUA suntem prea legați pe apărare, iar cu UE suntem prea legați pe economic. Grea situație pentru București. Grea, deoarece falia s-a activat după vreo trei decenii în care întreaga construcție de securitate românească a fost zidită pe baza Parteneriatului strategic cu SUA. „Consensul de la Snagov” din 1995 a avut SUA ca direcție principală de orientare. Întâi a fost NATO, apoi UE. Aceleași SUA care acum, sub al doilea mandat Trump par că se năpustesc împotriva UE și își dau mâna cu Putin? Dar oare așa să fie şi în profunzime? Poate că scopul este altul. Senzația tot mai intensă este aceea că UE este strivită efectiv între SUA și Federația Rusă. Poate că nu avem toate informațiile disponibile. Alaltăieri Trump tocmai s-a arătat „enervat” de Putin prin modul în care liderul rus abordează intențiile de pace ale americanilor. Urmează o reîntoarcere a SUA în vechea ei matcă a politicii externe? Nimeni nu știe nimic, nimeni nu poate estima ce va spune Trump mâine. Dar poimâine? Devine totuși presantă întrebarea: Ce face România acum?

O părere personală: România trebuie să rămână cu americanii pe apărare, din mai multe motive – mult prea solide pentru a fi ignorate! Trebuie să dezvolte acest link atât cât poate, în limita unor concesii care să nu genereze pericolul unor conflicte directe cu vecinii, fie acesteia UE sau non-UE. România nu trebuie să simtă „gustul” expansionismului teritorial. Fiind înconjurată de zone slave (Ucraina şi Bulgaria) şi de zone cu orientare sensibil anti UE (Ungaria şi Serbia), doar o prezență militară americană consolidată pe teritoriul României ne poate asigura securitate pe termen lung. Într-o proiecție de minim cinci ani, UE nu-şi va putea asigura de una singură apărarea în cazul unui război total cu Federația Rusă. Nu mă limitez aici la ideea unui război strict „convențional”. UE încă nu deține o identitate strategică bine creionată. Mai are de lucru. O „armată UE” perfect integrată sună plăcut. Imposibil a o avea foarte repede. Iar lucrurile evoluează repede, nu lent. Germania începe să dea semne de reînarmare. A treia oară…?

De ce România trebuie să rămână cu SUA pe apărare?

Câteva motive. Bazele militare importante de pe teritoriul României care cu americanii au fost făcute, nu cu UE. Investițiile de sporire a capacităților acestor baze, care sunt anunțate pe însuși mandatul Trump 2. Scutul de la Deveselu care de la americani provine, nu de la UE. Scut care îi apărară inclusiv pe americani în contextului unui sistem antirachetă mult mai complex, pentru care obiectivul de la Deveselu reprezintă doar o piesă. Contractele uriașe de achiziții de armament pe care cu americanii le avem, nu cu UE. Trebuie să gândim pragmatic viitorul nostru. De cealaltă parte, România trebuie să facă tot ce poate pentru a rămâne cât mai mult membră a UE, atât timp cât antagonismul „SUA vs. UE” nu va depăşi limita unui viitor conflict armat transoceanic. Groenlanda ar putea fi scânteia. Am râs copios de președintele francez Macron când ne-a apus acum câțiva ani că „NATO se află în moarte clinică”. Probabil ca da… vom fi nevoiți la un moment dat să alegem cu cine vrem să mergem înainte pe apărare: ori cu americanii ori cu o UE militarizată sub comanda cuplului germano-francez? Posibilitatea unui joc dublu va fi exclusă cu certitudine. O nouă modificare radicală de orientare pe apărare şi pe securitate nu ar face decât să întipărească ideea moștenită istoric de „stat care-şi schimbă frecvent tabăra” în percepția oricărui actual sau viitor partener strategic.  Întrebarea „Ori cu americanii ori cu UE?” ar trebui să dea insomnii oricărui politician român cu un minim nivel de responsabilitate faţă de poporul român şi oricărui angajat din conducerea instituţiilor de forţă.

Evoluțiile de suprafață pot fi înșelătoare, distrăgând atenția tuturor de la ceea ce se poate întâmpla dedesubt. Un detaliu mai greu sesizabil ar fi acela că sub acoperirea incertitudini geopolitice provenite de la americani, are loc o adevărată „contrarevoluție”, cea a intereselor strategice şi economice germano-franceze în România. Unii ne vor rupți de americani şi legați de Berlin şi de Paris. Deja se încearcă. Atenţie! Am risca să ne punem rău cu toți. Nu au fost americanii cei care în secolul trecut ne-au împărțit de cel puţin două ori țara pe la vecini.

Viitorul miroase tot mai mult a praf de pușcă.