Iohannis prizonierul Cotroceniului sau România prizoniera lui Iohannis

Cei zece ani cu președintele Iohannis trebuiau să se încheie în perioada actuală, dacă alegerile ar fi decurs așa cum trebuie, dacă nu ar fi existat „Rețeaua Georgescu” și dacă voturile prin primul tur nu ar fi avut un rezultat de șoc care a provocat forjarea tuturor instituțiilor de forță de la București – cel puțin a coloanelor prooccidentale – și a unora din statele partenere.

Securiștii buni s-au trezit târziu, dar s-au trezit și au blocat (deocamdată) rezultatul unui joc început de acum opt ani. Desecretizările din CSAT ne-au spus că lucrarea este veche și că a fost susținută de actori statali și non-statali externi, cu sprijinul (!) unor elemente interne. Cum am scris acum câteva zile, din acele desecretizări lipsește ceva. Deocamdată, nici un cap de la vârf căzut, nu s-a auzit de nici o demisie și nici nu se întrevede vreun dosar greu cu perspective serioase de finalizare. Se așteaptă uitarea? Klaus Iohannis a obținut „prelungiri”. Și le-a dorit el sau s-a trezit involuntar în prelungiri pentru a plăti oareșce polițe? Nu avem acum un răspuns.

Să mergem cu câteva luni în urmă pe ultimul an al erei Iohannis. În martie, Președintele își anunța intenția de a candida pentru funcția de secretar general al NATO, anunțul fiind o premieră deoarece numirea pe această funcţie fusese anterior rezultatul unor negocieri între statele membre care nu erau totalmente publice. Secretar general al NATO – o poziție indubitabil avantajoasă pentru România din perspectiva imaginii și a intereselor strategice. O mare parte a clasei politice din România percepuse pozitiv intenția Președintelui și venea ca un semnal de coeziune politică a formațiunilor prooccidentale, dincolo de animozitățile și disensiunile interne inerente pentru un regim democratic. După două luni, Klaus Iohannis mergea în vizită la Casa Albă, mai mult ca sigur pentru a cere „dezlegare” pentru funcția care și-o dorea. Biden a fost precaut, iar mesajul general dat lui Iohannis fost de genul: „Ok. Vedem cum facem cu dorința ta de secretar general al NATO. Dar, ia dați voi românii un sistem Patriot la ucraineni, că lucrurile sunt cam urâte”. Hop, șah la „regele de la București”. Prin septembrie, un sistem Patriot a plecat într-adevăr spre Ucraina, cel puțin oficial. Iohannis între timp, nu a obișnuit nici scaunul de secretat general al NATO și nici vreun alt scaun în vreo instituție UE de la Bruxelles. Și cu Patriot-ul dat și cu funcțiile ratate! Urât mod de a încheia două mandate la Cotroceni.

Vine problema cu primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie. Rezultatele: de șoc. Are loc un CSAT urmat de desecretizări din partea a patru din cele cinci structuri de informaţii din România. O decizie a CCR anulează complet primul tur al alegerilor prezidențiale.

Acum câteva zile, Iohannis ne spune: „Ce fac eu?”, „Eu rămân în mandat” până la depunerea jurământului următorului președinte. Deci, totul este despre „el”. Iohannis a devenit prizonierul Cotroceniului sau România a rămas prizoniera lui Iohannis? Cine știe, poate că în patru luni până la reluare efectivă a alegerilor prezidențiale, sistemul îi va găsi într-un final vreun scaun bun pe undeva „regelui de la București” căruia în primăvară Biden i-a dat șah.