Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 74 de ani

Trupul neînsufleţit al actorului va fi depus luni, între orele 11.00 – 16.00, în foaierul teatrului Nottara, unde colegii de breaslă şi admiratorii îi vor putea aduce un ultim omagiu, au precizat reprezentanţii instituţiei, pentru AGERPRES.

Mircea Diaconu s-a născut la 24 decembrie 1949, la Vlădeşti, judeţul Argeş. A absolvit, în 1971, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesoarei Sanda Manu, potrivit biografiei de pe site-ul Teatrului Nottara, https://www.nottara.ro/.

În 1970 a jucat în spectacolele ”Caragiale… dar nu teatru”, după I.L. Caragiale (dramatizarea şi regia Sanda Manu), ”Cartofi prăjiţi cu orice” de Arnold Wesker (regia Alexa Visarion) şi ”Diavolul alb” de John Webster (regia Sanda Manu) – toate trei la Studioul Casandra, precum şi în ”Harfa de iarbă” de Truman Capote (regia Crin Teodorescu), la Teatrul Bulandra, iar în 1971 a jucat în ”Fata morgana” de Dumitru Solomon (regia Mihai Dimiu), la Teatrul de Comedie, ”A murit Tarelkin” de Alexandr Vasilievici Suhovo-Kobîlin (regia Cristian Berger) şi ”Alexandru Lăpuşneanu” de Costache Negruzzi (regia Dan Micu), ambele spectacole, la Studioul Casandra.

Pe scena Teatrului Bulandra a jucat în spectacole precum: ”Mincinosul” de Carlo Goldoni (regia Sanda Manu, 1971), ”O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale (regia Liviu Ciulei, 1972), ”Revizorul” de N.V. Gogol (regia Lucian Pintilie, 1972), ”Elisabeta I” de Paul Foster (regia Liviu Ciulei, 1974), ”Militarul fanfaron” de Maccius Plautus (regia Ioan Taub, 1976), ”Răceala” de Marin Sorescu (regia Dan Micu, 1977), ”Furtuna” de William Shakespeare (regia Liviu Ciulei, 1978), ”O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale (regia Liviu Ciulei, 1979), ”Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea” de I.L. Caragiale (regia Dan Micu, 1979), ”Voluptatea onoarei” de Luigi Pirandello (regia Valeriu Moisescu, 1980), ”Mormântul călăreţului avar” de Dumitru Radu Popescu (regia Mircea Marin, 1981) ş.a.

La Teatrul Nottara a jucat în piesele ”Cuminţenia pământului” de Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Ion Gheorghe, Adrian Păunescu, Marin Sorescu (1984), ”Pădurea” de Aleksandr Nikolaevici Ostrovski (regia Costin Marinescu, 1984), ”Cum vă place” de William Shakespeare (regia Dan Micu, 1985), ”Râs şi plâns” de Ivan Radoev (regia Petre Gheorghiu, 1986), ”Ultimul bal” de Ion Brad şi Dan Micu (regia Dan Micu, 1986), ”Într-o dimineaţă” de Mihai Ispirescu (regia Dan Micu, 1988), ”Burghezul gentilom” de Moličre (regia Alexandru Dabija, 1989), ”Operele complete ale lui WLM SXPR (prescurtate)” de Jess Borgeson, Adam Long şi Daniel Singer (regia Petre Bokor, 2001), ”Castelul” de Franz Kafka (regia Tino Geirun, 2003), ”Variaţiuni enigmatice” de Eric-Emmanuel Schmitt (regia Claudiu Goga, 2003), ”Scandal la Operă!” de Ken Ludwig (regia Petre Bokor, 2006), ”Vacanţă în Guadelupa” de Pierre Sauvil şi Éric Assous (regia Diana Lupescu, 2011).

A mai jucat în ”Teatru descompus” de Matei Vişniec (regia Cătălina Buzoianu, 1990), la Theatrum Mundi, precum şi în ”Noaptea regilor” de William Shakespeare (regia Andrei Şerban, 1991) şi ”Ghetou” de Joshua Sobol (regia Victor Ioan Frunză, 1993), ambele la Teatrul Naţional Bucureşti.

Mircea Diaconu a fost asistent la secţia actorie, clasa Olga Tudorache, la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” din Bucureşti (între 1977-1978), iar din 1990, a ţinut cursul de actorie de film la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti. De asemenea, a fost directorul Teatrului Nottara în perioada 2001-2011, conform https://www.nottara.ro.

A fost distribuit şi în zeci de filme, dintre care amintim: ”Nunta de piatră” (regia Dan Piţa, 1972), ”Explozia” (regia Mircea Drăgan, 1973), ”Capcana” (regia Manole Marcus, 1974), ”Actorul şi sălbaticii” (regia Manole Marcus, 1975), ”Filip cel bun” (regia Dan Piţa, 1975, ”Mere roşii” (regia Alexandru Tatos, 1975), ”Cuibul salamandrelor” (regia Mircea Drăgan, 1977), ”Profetul, aurul şi ardelenii” (regia Dan Piţa, 1978), ”Bietul Ioanide” (regia Dan Piţa, 1979), ”Înainte de tăcere” (regia Alexa Visarion, 1979), ”Vacanţă tragică” (regia Constantin Vaeni, 1979), ”Artista, dolarii şi ardelenii” (regia Mircea Veroiu, 1980), ”De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie, 1981), ”Sfârşitul nopţii” (regia Mircea Veroiu, 1982), ”Secvenţe” (regia Alexandru Tatos, 1982), ”Buletin de Bucureşti” (regia Virgil Calotescu, 1983), ”O lumină la etajul zece” (regia Malvina Urşianu, 1984), ”Promisiuni” (regia Elisabeta Bostan, 1985), ”Căsătorie cu repetiţie” (regia Virgil Calotescu, 1985), ”O vară cu Mara” (regia Mircea George Cornea, 1988) ş.a.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex