Sindicaliştii şi pensionarii ameninţă cu un protest de amploare dacă nu se rezolvă inechităţile din Legea pensiilor

FotoȘ facebook.com/ConfederatiaSindicalaNationalaMeridian

Discuţiile de la Ministerul Muncii dintre reprezentanţii celor care au protestat joi în faţa sediului instituţiei şi ministrul de resort s-au încheiat fără rezultat iar sindicaliştii şi pensionarii ameninţă cu un miting de amploare în faţa Guvernului pe data de 25 octombrie, dacă până atunci nu vor fi rezolvate inechităţile din Legea pensiilor.

„Au fost numai discuţii contradictorii. Doamna ministru (Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, n.r.) susţine că Legea 360/2023 (privind sistemul public de pensii, n.r.) este o lege foarte bună. Noi susţinem că este o lege bună numai pentru cei care au lucrat în condiţii de muncă normală şi nu este aplicabilă pentru cei care au avut grupe de muncă şi/sau condiţii de muncă deosebite sau speciale şi am pus întrebarea – şi aşteptăm răspuns: ‘De ce pensiile recalculate după legi anterioare sunt mai mici decât după Legea 360/2023?’. Să ne spună de ce unul care a ieşit în august la pensie cu aceeaşi ani contributivi are pensia cu 1.000 de lei până la 4.000 de lei, în funcţie de persoană, mai mare decât unul care a ieşit în luna septembrie sau urmează să iasă după această lună.

Ne-a spus că a vrut să îndrepte nişte inechităţi şi noi i-am spus că, practic, prin crearea altor inechităţi a îndreptat nişte inechităţi. Doamna ministru n-a reuşit altceva decât să unească toată mişcarea sindicală şi să ne ducem cât mai mulţi în faţa Guvernului României la următorul miting de protest. Oricum, avem unul programat pe 25 octombrie şi avem de gând să ieşim cu zecile de mii, dacă nu se face nimic până atunci”, a declarat Maxim Rodrigo, preşedintele Federaţiei Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), după discuţiile cu ministrul Muncii.

Scântei şi cu abureală

Întrebat cum au decurs discuţiile, în condiţiile în care au durat aproape o oră şi jumătate, liderul Federaţiei Naţionale a Muncii a răspuns: „Cu scântei şi cu abureală”.

„Nu ne vom găsi dreptatea la Ministerul Muncii. Vom continua (protestele – n. r.) pe programul Confederaţiei Meridian la Guvernul României, să forţăm oamenii politici să schimbe legea, care este o lege anti-muncitorească, până la urmă, să-i zicem aşa, pentru că afectează grupele de muncă, afectează cadrele militare, o lege care confundă efectiv grupele de muncă cu ajutoarele sociale ş.a.m.d. Vom demonstra în continuare miercurea în Valea Jiului, joia la Târgu Jiu, vinerea la Severin. După ce confederaţia va obţine avizarea mitingului din faţa Guvernului, toţi din grupele de muncă vom veni, inclusiv cadrele militare, care sunt afiliate la noi, şi tot ce sunt siderurgişti vom fi în faţa Guvernului.

Nu vom pleca din faţa Guvernului până nu rezolvăm aceste doleanţe de securizare a grupelor de muncă şi dreptate pentru acei oameni şi în special pentru cei cu dizabilităţi, de care şi-a bătut joc. Nu au promis nimic. Avem peste 10.000 de acţiuni în instanţă de vreo doi ani pe Legea 197 pentru mineri şi energeticieni, cadrele militare au şi ele hotărâri, iar Casele de Pensii sfidează hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi hotărârile judecătoreşti şi nu le pun în practică”, a arătat Creţan.

Sute de persoane au protestat joi, începând cu ora 9:45, în faţa Ministerului Muncii, în cadrul unei manifestări iniţiate Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, pe fondul nemulţumirilor legate de noua Lege a pensiilor.

La mitingul care a durat până la ora 12:00 au fost prezente şi alte organizaţii din structura Confederaţiei Sindicale Meridian, precum şi organizaţii ale societăţii civile care reprezintă pensionari actuali şi viitori pensionari, afectaţi de forma actuală a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, care a avut impact şi asupra „Statutului Personalului Silvic”, dar şi a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Participanţii la acţiunea de protest din faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au fost salariaţi şi pensionari din diverse organizaţii profesionale: Federaţia Transportatorilor Feroviari din România, Federaţia Mecanicilor de Locomotivă din România, salariaţi ai Uniunii Sindicatelor Spitalelor CFR; pensionari şi salariaţi de la Metrorex, Federaţia Naţională a Muncii cu structurile ei, Uniunea Naţională a Muncii Valea Jiului, Uniunea Naţională a Muncii Oltenia, Sindicatul Rezistenţa Muncitorească, Sindicatul Solidaritatea 2013, Sindicatul MEDSERV, Liga Muncitorilor din România, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate – structuri care reprezintă mineri, energeticieni activi şi pensionari din judeţele Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Vâlcea, dar şi cadre militare în rezervă din SCMD; salariaţi viitori pensionari şi pensionari de la Asociaţia Pensionarilor Siderurgistul 2006 Galaţi, de la Galaţi şi Brăila, silvicultori de la Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex