AEP anunţă că toate secţiile de votare din ţară sunt deschise. Prezenţa la urne până la ora 10.00 la alegerile locale este de peste 7,7%

Prezenţa la urne până la ora 10.00 la alegerile locale este de peste 7,7%, cu un avans mai mare în mediul rural, iar la cele europarlamentare – de peste 8 %.

09 Iunie 2024, 10:30Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că toate secţiile de votare din ţară sunt deschise, iar datele în timp real privind prezenţa la urne pot fi accesate la adresa de internet prezenta.roaep.ro.

Prezenţa la urne până la ora 10.00 la alegerile locale este de peste 7,7%, cu un avans mai mare în mediul rural, iar la cele europarlamentare – de peste 8 %.

„Premisa esenţială este să meargă la vot. Dacă merg la vot, votul este relativ simplu: este identificat alegătorul, constată că este înscris în listele electorale permanente sau, dacă este rezident, este trecut în listele electorale suplimentare, primeşte cinci buletine de vot, aplică câte o ştampilă cu menţiunea votat, împătureşte buletinele de vot şi le depune pe fiecare separat în cele cinci urne existente în toate secţiile de votare din ţară şi din străinătate, preda ştampila preşedintelui sau unui membru al biroului secţiei de votare, după care primeşte actul de identitate şi părăseşte secţia de votare”, a precizat președintele AEP, Toni Greblă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex