Marcel Ciolacu, informații privind Cardurile de Energie
Premierul Marcel Ceiolacu a anunțat, câteva informații despre cardurile de energie aflate în circulație. În prezent, peste 1.6 milioane de român beneficiază de aceste carduri, care au fost alimentate cu o nouă tranșă în valoare de 700 de lei pentru fiecare persoană.
„O veste bună vine şi de la domnul ministru al Fondurilor Europene. Cardurile de energie, aflate acum în circulaţie, respectiv peste 1,6 milioane, au fost alimentate cu o nouă tranşă în valoare de 700 de lei pentru fiecare beneficiar”, a spus premierul în şedinţa de Guvern, notează Libertatea.
Când vor fi încărcate cardurile de energie. Beneficiarii vor primi 700 lei în fiecare semestru
De asemenea, premierul Marcel Ciolacu a mai precizat că noile carduri vor fi alimentate după ce Poșta Română va comunica că acestea au ajuns la cei aproape 400.000 de beneficiari.
Românii cu o situație precară primesc sprijin pentru compensarea plăților la energie în valoare de 1.400 de lei. Banii pot fi utilizați până la data de 31 decembrie 2023, fiind acordați pe loc de consum/gospodărie, în două tranșe.
Prima tranșă de bani încărcată are loc în februarie 2023, pentru perioada 01.01.2023 și 30.06.2023, iar a doua tranșă este încărcată în luna septembrie 2023, pentru perioada 01.07.2023 și 31.12.2023.