Program pilot în școli, pentru prevenirea consumului de droguri

În luna noiembrie va începe un program pilot de prevenire și combatere a consumului de droguri în școli, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la Tema Zilei, pe TVR Info. Va fi o colaborare între ministerele Educației, Sănătății și de Interne.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: Există o doză de ipocrizie, există foare multe situații în care preferăm să întoarcem capul, să ne prefacem că acest fenomen nu există. Ori, acest fenomen există și este extreme de grav. Deși avem o strategie națională antidrog, deși avem un pact semnat între Ministerul Educației, Ministerul de Interne și Ministerul Dezvoltării, mecansime specifice, și vă dau imediat un exemplu concret, vor fi puse în practică, prin semnarea, am anunțat că dorim să se semneze poate chiar săptămâna viitoare, pentru că până în septembrie 2023, când vom avea un mijloc serios de prevenție, modulul Educație pentru viață componente care privesc prevenirea și combaterea consumului de droguri.

Abia din septembrie 2023, dacă se aprobă Legile educației și se promulgă. Până atunci e nevoie să facem ceva. Ordin comun ministrul Educației – ministrul Sănătății – ministrul de Interne.

Prin acest ordin comun, prin colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog, cu Centrul național pentru prevenirea și combaterea toxicodependenței la tineri, Ministerul Sănătății, și partea educației, inspectorate școlare și directori de școli, să instituim un program care să demareze, chiar în luna noiembrie, de sensibilizare, un program pilot, de sensibilizare, de formare a directorilor de școli pentru a înțelege, pe de o parte, gravitatea fenomenului, mulți îl înțeleg, chiar dacă se prefac că nu-l înțeleg.

Pe de altă parte, de recunoaștere și de abordare a acestor situații. Este o necunoaștere generalizată a acestui fenomen care devine din ce în ce mai grav. Începem cu formarea directorilor din acele școli care sunt cele mai predispuse consumului de droguri. Nu poți să faci acest lucru în peste 17 mii de școli din România, dar poți face acest lucru pe baza informărilor de la MAI, în școlile despre care MAI știe că există predispoziție și există astfel de situații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *