Urs ucis de săteni în Vrancea

Trei bărbaţi au fost atacaţi, sâmbătă, de un urs, în comuna Câmpuri, unul dintre aceştia fiind în stare gravă, în timp ce ursul a fost omorât de sătenii care au intervenit în sprijinul vecinilor lor, a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Câmpuri, Ion Vlad.

„Sâmbătă dimineaţă, la ora 08,30, am fost sesizaţi de nişte săteni din zonă că un urs este prins într-un gard cu şufă. Am sesizat toate organele în drept, au intervenit şi medicul veterinar şi jandarmii. Ursul a fost desprins din gard, tranchilizat şi a fost dus în pădure, care se află la circa 200 de metri în spatele locuinţei unde a avut loc incidentul. L-am supravegheat până a intrat în pădure. Dar după câteva ore s-a reîntors şi a atacat trei persoane care lucrau la reparaţia gardului. Localnicii din zonă au intervenit şi au omorât ursul, pentru că nu aveau altă soluţie. Una dintre persoanele atacate este în stare mai gravă, iar ceilalţi sunt stabili”, a declarat primarul Ion Vlad.

Potrivit acestuia, în zonă nu au fost înregistrate evenimente similare nici în acest an şi nici în anii din urmă, cu excepţia unor pagube la culturile agricole.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul.

„Poliţiştii din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Panciu au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat din comuna Câmpuri, sat Rotileşti prezintă pe corp urme ale unui posibil atac de animal sălbatic. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind preluată de ambulanţă. Intervin, de asemenea, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. Din primele cercetări, există indicii conform cărora bărbatul de 31 de ani ar fi fost atacat de un animal sălbatic, cel mai probabil un urs.

Totodată, un urs a fost găsit decedat în apropierea unei gospodării. În momentul de faţă, poliţiştii efectuează cercetarea locului faptei, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului”, a precizat IPJ Vrancea. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *