CCR amână o decizie pe moțiunea de cenzură până după Congresul PNL

Foto: news.ro

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 28 septembrie sesizarea privind existenţa unui conflict juridic dintre Parlament şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură a USR PLUS şi AUR, au precizat oficiali ai CCR.

Modul „neconstituţional” în care Parlamentul a declanşat moțiunea de cenzură, un demers „cu consecinţe grave” asupra bunei desfăşurări a activităţii Executivului, a generat o situaţie juridică conflictuală între cele două puteri ale statului, arată guvernul în punctul de vedere transmis Curţii Constituţionale referitor la sesizarea premierului pe tema moţiunii de cenzură USR PLUS – AUR. Guvernul susține că, dacă ar fi acceptată moțiunea așa cum a fost depusă, s-ar putea ajunge la „abuzuri din partea Parlamentului”.

Executivul solicită Curţii Constituţionale să constate existenţa unei situaţii juridice conflictuale de rang constituţional care s-a născut din încălcarea de către Parlament a dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură (nerespectarea condiţiei numărului minim de parlamentari necesar pentru a iniţia o moţiune şi lipsa verificării condiţiilor de validitate necesare pentru iniţierea moţiunii), respectiv din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată Guvernului ulterior datei depunerii.

Programul „Anghel Saligny”, căruia i se mai spune și PNDL 3, a declanșat o nouă criză politică în România, soarta coaliției de guvernare fiind incertă, după ce USR PLUS a anunțat depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului din care face parte.

Echipa premierului Florin Cîțu și cea a actualului lider liberal, Ludovic Orban, se vor confrunta pe 25 septembrie la alegerile interne din cadrul PNL, pentru șefia partidului.

Sursa: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *