ARAFAT, detalii privind relaxarea din 15 mai

Raed Arafat a declarat, la Digi 24, că noile măsuri pentru după 15 mai sunt încă în lucru și nu poate dezvălui detalii.

Arafat este convins că masca va deveni obligatorie, că legea va reglementa acest lucru, dar trebuie făcută multă educație în acest sens. Arafat spune că nu este de acord cu deschiderea creșelor sau a grădinițelor fiindcă sunt în aceeași situația ca școala. ”Nu putem pe unii să-i acredităm că îndeplinesc normele, pe alții nu, iar până vom ajunge să facem controale și să îi acredităm se termină criza”, declară acesta.

Declarații Raed Arafat:
Masca chirurgicală are un grad de protecție mai mare, dar e bună și cea din bumbac
Sper ca prețurile să scadă la nivelul avut înainte de pandemie
Masca va trebui să devină o condiție obligatorie ca să urci în mijlocul de transport. Dacă nu ai mască, soferul nu ar trebui să te lase să urci în autobuz
Hipermarketurile ar trebui să dea măști gratuit la intrare dacă vor să aibă clienți
Metroul a luat măsuri pentru a scădea traficul și a făcut două fluxuri. E posibil să intrăm și pe rând la metrou
Fiecare instituție trebuie să îsi ia măsuri
Programul defazat pentru cumpărături sau de muncă e bun și nu trebuie renunțat la el
Nu trebuie renunțat la munca de la domiciliu

detalii pe hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *