Agenda lui Ludovic Orban: Consiliul European, Comisia Europeană, Parlamentul European, NATO.

Prim-ministrul Ludovic Orban se va afla, în perioada 7-9 ianuarie 2020, în vizită de lucru la Bruxelles, unde se va întâlni cu oficiali europeni și NATO.

Astfel, în prima zi a vizitei, premierul Ludovic Orban va avea o întrevedere bilaterală cu Charles Michel, președintele Consiliului European, urmată de o serie de întâlniri cu oficiali ai Comisiei Europene, respectiv, cu Michel Barnier, negociatorul-șef al Uniunii pentru retragerea Regatului Unit din UE, cu Oliver Varhelyi, comisar european pentru vecinătate și extindere, cu Frans Timmermans, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, precum și cu Johannes Hann, comisar european pentru buget și resurse umane.

În cea de-a doua zi a vizitei la Bruxelles, prim-ministrul Ludovic Orban se va afla la Parlamentul European, unde va avea o întrevedere bilaterală cu David Sassoli, președintele Parlamentului European, urmată de o conferință comună de presă.
Totodată, premierul român va semna în cartea de onoare a Parlamentului European și va participa la reuniunea grupului PPE din Parlamentul European.

Tot în cursul zilei de 8 ianuarie, șeful Executivului român va avea întâlniri cu lideri politici din Parlamentul European, respectiv cu Manfred Weber, președintele grupului PPE, precum și cu lideri ai altor grupurilor parlamentare.

De asemenea, premierul Ludovic Orban va avea, la sediul Comisiei Europene, întrevederi bilaterale cu Margrethe Vestager și Valdis Dombrovskis, vicepreședinți executivi ai Comisiei Europene, precum și cu Adina Vălean, comisar european pentru transport.

Programul include și o întâlnire cu europarlamentarii români, care va avea loc la sediul Reprezentanței Permanente a României la UE.

Joi, 9 ianuarie, prim-ministrul Ludovic Orban va avea o întrevedere bilaterală cu Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene. Cei doi oficiali vor susține declarații comune de presă.

Vizita la Bruxelles include, totodată, întrevederi ale prim-ministrului Ludovic Orban cu Donald Tusk, președintele Partidului Popular European, și Antonio Lopez Isturiz, secretarul general al Partidului Popular European, la sediul PPE.

În cursul zilei de joi, 9 Ianuarie, premierul va avea o întrevedere cu Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, urmată de o conferință de presă susținută de cei doi oficiali, și va participa la un dejun informal cu Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO.

Programul la Bruxelles se va încheia cu vizita delegaței române la NATO.
Din delegația care îl va însoți pe premierul Ludovic Orban la Bruxelles fac parte Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe, Cosmin Onisii, Cristina Buzașu și Andi Manciu, consilieri de stat ai prim-ministrului.

Sursa: Guvernul României

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *