Dan Barna, tot mai aproape de cea mai înaltă funcție în stat

Dan Barna a fost ales președintele USR pentru un nou mandat, prin vot electronic, arată o postare pe pagina de Facebook a partidului. În cadrul scrutinului on-line, desfășurat în perioada 1-5 septembrie, au votat 9.314 membri ai formațiunii, iar Barna a obținut 6.097 din voturi, însemnând 65.75%, potrivit Mediafax

„Dan Barna a fost ales președinte al USR pentru un nou mandat! Președintele USR este ales prin vot electronic secret de către toți membrii partidului, ceea ce îi asigură o largă reprezentativitate și legitimitate. În cadrul scrutinului intern, care s-a desfășurat online în perioada 1-5 septembrie, au votat 9.314 membri, iar Dan Barna a obținut 6.097 din voturi (65.75%). Mandatul președintelui USR este de maxim 4 ani, iar o persoană nu poate deține funcția de președinte mai mult de 10 ani, indiferent dacă anii sunt consecutivi sau nu”, potrivit postării pe pagina de Facebook a formațiunii.

Sursa citată mai spune că „Dan Barna a devenit președintele USR în octombrie 2017, în urma unui congres extraordinar. În ultimii doi ani, sub conducerea lui Dan Barna, partidul a avut o extindere accelerată și a ajuns la 16.000 de membri și peste 550 de filiale”.

De asemenea, luna trecută, Dan Barna a fost desemnat candidatul alianței USR-PLUS la alegerile prezidențiale din luna noiembrie a acestui an.

Principalii candidaţi pentru şefia partidului au fost Dan Barna şi Cosette Chichirău, deputat USR de Iaşi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *